Bianca Giurcă și partenerul său, Marius Moise, au decis să își testeze relația în acest sezon la Insula Iubirii. Cei doi sunt împreună de mai bine de 3 ani, iar în tot acest timp în sufletul tinerei au luat naștere unele temeri pe care a vrut să le confrunte în emisiune. Telespectatorii au văzut, în episoadele difuzate până în acest moment, că bărbatul a călcat pe bec de câteva ori, însă, ce i-a indignat cel mai tare a fost atitudinea partenerei sale. Iată cum răspunde șatena criticilor din mediul online.
Bianca Giurcă are 25 de ani și este creatoare de conținut. Marius, iubitul ei, are 35 de ani și este fermier. Cei doi sunt din același sat, iar primele tatonări au început încă de când șatena era doar o adolescentă. Povestea lor a fost pusă pe pauză un timp, atunci când bărbatul s-a căsătorit şi a făcut un copil. După divorț, el a căutat-o, iar acum locuiesc împreună și au planuri mari de viitor. Decizia de a participa la Insula Iubirii au luat-o tocmai pentru a-și dovedi că merită să își construiască un cămin împreună.
Deși parcursul lui în emisiune nu este cel la care tânăra se aștepta, telespectatorii au fost uimiți să vadă cum Bianca îl apără necondiționat.
În premieră, în acest sezon, flacăra ispitei este cea care anunţă că un partener de pe cealaltă insulă a încălcat limitele stabilite sau a luat decizia de a rupe relaţia. Concurenții află ce s-a întâmplat exact atunci când sunt chemați la bonfire.
În ultimul episod difuzat de Antena 1, Bianca a avut parte de un șoc. Partenerul ei s-a dezlănțuit la petrecere în compania ispitelor feminine. Marius Moise s-a bucurat din plin de clipele petrecute în Thailanda. Atmosfera s-a încins la vilă, iar, la un moment dat, fermierul a atins-o pe ispita Oana Monea. Tânăra a izbucnit în lacrimi atunci când a văzut imaginile: „Nu știu ce e în capul lui, nu știu ce încearcă să facă”, a spus Bianca.
Cu toate acestea, șatena i-a luat apărarea, iar internauții i-au criticat comportamentul fără să stea pe gânduri.
Deranjată de comentariile răutăcioase din mediul online, Bianca a făcut recent un filmuleț pe TikTok, un pamflet ironic, prin care le dă de înțeles celor care o urmăresc că ar putea să îi ierte orice iubitului său atâta vreme cât ea are tot ce își dorește.
Ulterior, tânăra a publicat un mesaj prin care explică cum stă, de fapt, situația.
„Probabil pentru că nici atitudinea mea nu a fost cea mai corectă la momentul respectiv. Am reacționat ca o mamă care își apără puiul, așa mi se pare acum când văd emisiunea. Mi se părea de datoria mea să-l protejez și să încerc să scot la suprafață şi partea frumoasa a lui și a relației noastre. Probabil am greșit și de aceea toți oamenii mă judecă atât de aspru. Și mai cred că aș putea avea aceeaşi atitudine cu orice om pe care îl iubesc”, a scris ea pe InstaStory.